Poveste fără morală

Se povesteşte că au îngheţat cândva... oamenii, miao, toţi bipezii, da...

Aveau şi cozi – morcovi urâţi în cur, şi câte-o pălărie îngheţată abajur...

Şi-alunecau, şi se dădeau de-a dura, şi câte o pisică-i fugărea...

Câte-o pisică, câte două, trei... Câte o haită de pisici pe fiecare dintre ei...

Pe fiecare dintre ei, grămadă, ca să îi dea de-a dura prin zăpadă!

Şi au ajuns bulgări rotunzi – toţi, şi ăia-nalţi, şi ăia scunzi.

Şi-a fost atunci un rai pentru pisici... şi pentru ăia mari, nu doar pentru cei mici.

C-avea oricare mâţă în ogradă câte un om-bulgăre de zăpadă!

Ehei, ce vremuri, fraţi miorlăitori! Am fost noi pe planetă senori!

Stăpânii lumii o iarnă-ntreagă-am fost! Un zeu era şi mâţu' ăl mai prost!

Dar a venit căldura dintr-odată... S-a preschimbat zăpada-n zloată...

Morcovii au căzut din cur... Oamenii bilă s-au lungit iar, şnur...

Of, după iarna aia minunată, s-a preschimbat rotundul omenesc în apă!

Tot ce-a fost bun în ei s-a irosit... De-aia nu se vrea niciun mâţ stropit.

Nu vrea să-l întineze apa, na! Căci e esenţa omului în ea.

Însă, de sete, trebuie s-o bea. Miao, aşa e legea firii, rea!

O bea şi-o pişă, urât mirositoare, şi-o-ngroapă în ţărână, să nu stea sub soare.

Morala? Neh, n-avem aşa ceva! A îngheţat şi s-a topit şi ea.

N-avem decât, la Alma Nahe, un concurs. Ne-a invitat să ne înscriem şi-am dat curs.

Şi-a curs... Şi-a îngheţat... Şi s-a topit... S-a scurs...

LA ANU' ŞI LA MULŢI ANI!!!