Motto:

Motto:

"A bone to the dog is not charity. Charity is the bone shared with the dog, when you are just as hungry as the dog."
Jack London (1876-1916)

luni, 3 august 2015

Bipezii şi visele lor

(am citat-o pe psi)

Aici e vorba despre bani.

portofelul meu
Bani pentru un spital pentru tratamentul copiilor bolnavi de cancer. Cu 50 de paturi... (Multe sau puţine?)

Bani strânşi de oameni care aleargă, în diverse oraşe, în fiecare primă sâmbătă a fiecărei luni, încheindu-şi alergarea cu câte o donaţie de 1 leu.

Într-una dintre aceste sâmbete au strâns, după cum vedeţi, per total, 4514 lei.

Haideţi să rotunjim, poate că mai sunt şi alţii ca bipezii mei, care au donat, de acasă, bani pentru mai multe alergări (aici, unde e prezentat proiectul, sunt specificate şi conturile în care se poate dona). Să zicem că au fost 5 mii de lei. Şi haideţi să presupunem că visul va aduna mai mulţi adepţi, să dublăm, să zicem că se va ajunge la o medie de 10 mii de lei pentru fiecare sâmbătă în care se aleargă. Adică la o medie de 10 mii de lei pe lună. 

Şi acum să socotim:

80 de milioane împărţite în tranşe de câte 10 mii înseamnă 8000 de luni, adică 666,666 (ptiu, piei drace!) de ani. Hai să scăpăm de "numărul fiarei" şi să zicem că se va alerga săptămânal. Că avem 8000 de săptămâni. Adică numai 153,846 ani. Construcţia spitalului va începe peste 150 de ani, în 2165. Dacă şi numai dacă, în acest timp, cineva va gestiona corect banii, ca să-şi păstreze valoarea. Dacă şi numai dacă va exista un teren pe care să se construiască spitalul. Dacă şi numai dacă se vor găsi bani pentru plata personalului medical. Numai că... Oare peste 150 de ani va mai fi nevoie de spitalul ăsta? Oare nu se va găsi leacul cancerului între timp? Şi oare România, omenirea şi planeta vor rezista până atunci? În lumea din ce în ce mai nebună în care trăim?

Iniţiatorii proiectului, oamenii despre care sper că sunt de bună credinţă, vor să-nceapă construcţia peste trei ani, ceea ce înseamnă că trebuie s-adune 26,666 milioane pe an, adică 2,222 milioane de lei pe lună, adică cu 2.217.222 de lei mai mult decât rotunjiţii 5000 adunaţi luna asta.

Miao, bipezilor, în concluzie, dacă şi voi credeţi în visul lor, dacă nu-i credeţi nici escroci, nici nebuni, ajutaţi-i să facă din utopia de mai sus ceva realizabil. Au nevoie de tot ajutorul posibil, din partea tuturor oamenilor din ţara asta!

4 comentarii:

  1. inițiatorii proiectului sunt oameni de bună credință. au pus mereu la dispoziția celor interesați tot ce a fost nevoie, documente, date...
    și am avut săptămâni când am strâns în 5 orașe mai mult de 10.000 de lei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vero a trimis nişte leuţi, tocmai plecând de la premisa că toată povestea nu e o cacialma. Şi cu speranţa relativ nebunească, deh, că proiectul poate fi un succes.

      Dar aritmetica e aritmetică. Ca să se-adune 80 de milioane în 3 ani, cum şi-au propus iniţiatorii, e nevoie de câte două milioane şi ceva pe lună. Şi de la 10 mii la 2 milioane e cale luuuungă. Plus că nu e de-ajuns să se construiască spitalul. Pe urmă, personalul medical trebuie plătit în fiecare lună, ca şi impozitele (pe clădire, teren) etc. Că, după câte-am auzit eu despre doftorii români ciubucari, nu cred că vor fi prea mulţi dispuşi să facă muncă voluntară. :(

      În plus, de ce e nevoie să alergaţi? Şi, dacă tot alergaţi, de ce nu în fiecare săptămână?
      Sau de ce nu organizaţi şi altfel de întruniri finalizate cu donaţii de câte un leu? V-aţi putea aduna undeva (la iarbă verde, ca să nu fie nevoie de cheltuieli suplimentare) ca să cântaţi, să citiţi poezii, să jucaţi sah, sau table, sau fotbal, sau volei... sau... sau...

      Când stai să te gândeşti bine, apar, din păcate, o mulţime de întrebări de genul "de ce?" sau "cum?"

      Ștergere
  2. Grișkane, mai sunt și dobânzile! Și multe orașe mai are țara asta! Și încă mai are suflet, sper... Aritmetica nu face casă bună cu visurile, adevărat! Dar întotdeauna mai rămăne ceva de sperat, de visat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dobânzile (la economii, nu la împrumuturi!) au scăzut al naibii de mult... :((

      Eu visez şi sper, dar, pentru ca spitalul ăsta să nu rămână un vis, e nevoie de o abordare realistă. Dacă se strâng 10 mii de lei pe săptămână, nu e un motiv de bucurie, ci de îngrijorare. Trebuie făcut ceva ca să se strângă mult mai mulţi - ca să se realizeze visul în 3 ani, nu în 150!

      E frumos să visezi, dar nu e întotdeauna suficient. Să nu ne îmbătăm cu apă rece.
      (Organizatorii ar trebui, eventual, să investească banii strânşi - în ceva extrem de profitabil. Aritmetica trebuie să facă musai casă bună cu realizarea visurilor.)

      Ștergere